FCSB a jucat mult mai bine meciul pentru titlul de campioană, am sentimentul net că ar fi câștigat și fără omul în plus pe care l-a avut o întreagă repriză. A alergat mai mult, a știut, de fapt, unde și cum să alerge, a desenat, aproape geometric, niște trasee, a acceptat să sufere când era cazul, dar cazul nu s-a dovedit deloc a fi duminică seară.
Suferința băieților lui Toni Petrea venea doar în plan moral, și a ținut, până la acest meci, de poziția mereu “în urmărire”, din acest sezon față de campioana en-titre. Un „á suivre” care părea fără capăt: ba 14 puncte de recuperat, ba 10, ba iar 14, apoi 12, în fine, 8. Apoi 5 puncte și, de câteva ore, două puncte, doar două, cu 5 meciuri rămase de jucat, “á suivre” și acestea, totuși. Dar FCSB a înțeles că are această poziție și a acceptat-o ca pe o rampă de lansare, nu ca pe o pedeapsă.
Ba, chiar a jonglat cu această condiție de urmăritor etern și fără noroc. A spus uneori că mai degrabă e interesată de consolidarea locului doi, iar alteori că lupta la titlu e încheiată, poate la anul, cine știe.
Pe toate tonurile și cu toate vocile care puteau să se audă. Câteodată, optimismul revenea, o victorie aducea speranța, o înfrângere, schimbarea subiectului. Niciodată însă resemnarea. Paradoxal, resemnarea părea să își fi făcut loc dincolo, “de partea cealaltă a miezului nopții”, titlul unui mare film de acum foarte mulți ani. Poate fi aceasta, resemnarea, semn al unui triumf viitor? Paradoxal, da. Dan Petrescu, omul deplin în definiția campioanei, vocea, mâna de fier, maestrul deschiderilor, dar, mai ales al închiderilor de joc, cel mai bun antrenor român al acestor ani, a experimentat un joc al declarațiilor care s-a strecurat în teren aproape fără voia lui.
Fiind, practic, unica voce puternică de care băieții săi ascultă, efectul s-a produs în mare măsură anestezic. „Cutare e cel mai tare adversar din play-off, acel club are cea mai bună apărare din România, mâine jucăm cu cea mai ofensivă echipă din campionat, nu avem nicio șansă în condițiile în care jucăm la două zile, etc…”
Țintuirea în condiția celui obligat să câștige-și care chiar câștigă, aproape de fiecare dată!- nu avea cum să nu lase și altfel de urme. Prudența s-a transformat în siguranță, la 2-1 pe terenul Universității Craiova, iar siguranța în autosuficiență. Iar 2-1 în 2-3!
În Gruia, cu 5 puncte avans, meci important, aproape decisiv. Prudența a rămas prudență, chiar și atunci când nu mai era nevoie de ea. Dar omul în minus, după o eliminare corectă, a rupt mai mult decât echilibrul numeric, a rupt în bucăți încrederea.
Campioana a atacat târziu, pentru prima oară obligată ea să vină din urmă, conștientă că timpul trecea în defavoarea unei tactici care altădată funcționase, iar acum nu. În inferioritate de imaginație, a fost atacată cu fantezie, cu devotament, cu speranță. Dan Petrescu, de multe ori un antrenor atins de aripa geniului, a căzut el primul, înaintea propriei echipe, în capcana temerilor globale. Temeri de arbitru, temeri de regulament “ așa ceva nu s-a mai pomenit nici în Tanganika”, temeri de program și, nu chiar în cele din urmă, temeri de o anumită stare de spirit a adversarului, pe care, de data aceasta, a intuit-o corect: FCSB nu mai avea ce pierde, pentru că de șapte ani experimentase toată gama de pierderi. Avea doar de câștigat și a învins jucând seducător, ofensiv, total.
CFR Cluj avea de pierdut și a pierdut tocmai pentru că și-a proiectat în minte un adversar de alte dimensiuni, ireale. Dacă lupta s-ar fi dus între pământeni, atunci campioana ar fi avut deja și acest titlu în palmares. Dar Dan Petrescu a supradimensionat întreg sezonul un adversar care, până la urmă, și-a acceptat chiar și acest rol. În definitiv, dacă tot ți se spune, de luni de zile, că titlul se va juca până în ultimul minut al ultimei etape, chiar de către cel care aproape că îl are în buzunar, atunci de ce nu? Înseamnă că știe el ce știe, dacă tot e cel mai bun, de atâția ani. Hiperprudența lui Dan Petrescu a hrănit, fără să vrea, desigur, hipersperanța FCSB.
Asta nu înseamnă că nu tot Dan Petrescu are prima șansă în meciul recurs de pe Arena Națională. Are. Cu condiția să întoarcă la prima parte a serii de gală, cea care a i-a adus triumfurile în carieră, șampania destinată învingătorilor de profesie și, de cele mai multe ori, toate punctele într-un derby.
Ideea e însă, ca să închei, nu doar că FCSB a jucat mai bine, ci că JOACĂ mai bine. La fel, și Universitatea Craiova, iar de duminică, titlul nu mai e în doi, e în trei. Vă dați seama ce am fi avut astăzi de vorbit dacă Știința reușea să învingă la Voluntari?
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER